Pietrarul răsăritean (Oenanthe isabellina) și-a primit numele după arealul sau oriental, care începe în vestul Chinei, cuprinde Mongolia, Kazahstanul, zonele din jurul Marii Carspice, partea estică a Turciei și țările Peninsulei Balcanice. Din anii ’60, specia prezintă o extindere a arealului, înaintând spre vest și nord, ajungând până în Crimeea.
Preferă zonele semiaride și aride, cu sol pietros, cu vegetație ierboasa măruntă și tufe răzlețite. Este legat în mod direct de existența unor rozătoare în teritoriul respectiv, cum ar fi speciile de popandau, în ale căror găleții cuibărește. Populațiile de pietrar răsăritean ajung uneori la densități impresionante, în literatură de specialitate fiind menționate, în jurul Marii Caspice, pe alocuri, 300-400 de perechi/kmp.
Datele din România privind această specie s-au limitat la niște semnalări contestabile (efective incerte), localizate în sud-estul podișului dobrogean.
În mai 1999, în apropierea localității Greci din Munții Măcinului, au fost observate câteva exemplare de pietrari mai deosebite, care au fost categorisite drept specie răsăriteană. Biotopul lor se află împreună cu pietrarul sur (Oenanthe oenanthe) și popandaul (Citellus citellus), într-o zona puternic pășunata, pietroasa, cu bolovani proeminenți. Nu s-au observat atunci exemplare de pietrar răsăritean prin stâncile Măcinului, dar poate fi văzut pietrarul negru (Oenanthe pleschaka). S-a putut constată, în cadrul speciei, existența slab pronunțată a dismofismului sexual, că și diferențele mici între coloritul adulților și ale puilor deja zburători. Aceștia din urmă au culori și mai spalacite decât ale adulții, iar ciocul lor este gălbui, în loc de negru. Coloritul aripilor este mai sur decât la pietrarul sur, iar picioarele par mai masive decât în cazul celeilalte specii sintope. La sfârșitul perioadei de observare, păsările aveau deja pui mari, abia zburători, care încă ami erau hrăniți de către părinți și care, la strigătul lor de alarmă, se reintorceau repede în galeriile de locuit. Cu aceleași ocazii s-a putut observă părăsirea galeriei respective și de către un popandau, fără însă a putea preciza dacă acesta locuia în aceeași galerie cu familia de pietrari sau puiul era cel care se strecurase în adăpostul ocupat de către popandau.
Observațiile făcute în perioada cuibaritului din cursul anului 2000 au dovedit, cu certitudine, că pietrarul răsăritean s-a stabilit cu succes în Dobrogea, nefiind vorba numai despre o pulsație temporară a speciei. Fenomenul a fost probat prin descrieri și fotografii, conform standardelor internaționale, rezultatele observațiilor fiind omologate de către Comisia Română de Rarități.
