Pescarus rozalb (Chroicocephalus genei)

Pescarusul rozalb, denumit si martin cu cioc subtire, este o specie caracteristica lacurilor interioare si coastelor nisipoase marine. Apare si pe pasuni sau in zone mlastinoase. Lungimea corpului este de 42 – 44 cm si are o greutate de 220 – 350 g. Anvergura aripilor este de circa 102 – 110 cm. Adultii au infatisare similara. Penajul capului si abdomenul sunt albe cu nuante roz-trandafirii, iar ciocul este rosu. Se hraneste cu insecte, larve, scoici, melci si pesti mici.

Localizare si comportament
Este o specie prezenta in sudul si estul continentului european. Plonjeaza in apa dupa hrana, din zbor, de la o inaltime de circa 1 m. Prinde si insecte in zbor. Se hraneste mai putin cu hoituri, comparativ cu alte specii de pescarusi. Cuibareste prima data la 2- 3 ani si cea mai mare longevitate cunoscuta este de 23 de ani. Este o specie gregara si cuibareste in colonii mari de sute sau mii de cuiburi, uneori impreuna cu alte specii. Cuibul este asezat pe sol si este captusit cu vegetatie, pene si alte obiecte gasite. Ierneaza pe tarmurile Mediteranei si in Africa.

Populatie
Populatia europeana este relativ mica si cuprinsa intre 37.000 – 56.000 perechi. Cea mai mare parte a populatiei cuibaritoare, apare in circa 10 locatii, specia fiind considerata localizata. Efectivele inregistrate au crescut numeric intre 1970 – 1990 si s-au mentinut stabile in perioada 1990 – 2000, cu exceptia Rusiei, unde acestea au scazut. Pe ansamblu, populatia este stabila la nivel european. Cele mai mari efective cuibaritoare sunt in Ucraina, Turcia si Italia. Dintre exemplarele care ierneaza in Europa, cele mai multe sunt prezente in Grecia, Italia si Turcia.

Imperechere
Soseste din cartierele de iernare la inceputul lunii martie. Femela depune in mod obisnuit 2 - 3 oua, pana la jumatatea lunii mai, cu o dimensiune medie de 56,1 x 39,2 mm. Incubatia dureaza in jur de 22 de zile. Puii sunt crescuti in crese, fiind condusi la apa de catre adulti. Puii devin zburatori la 30 – 37 de zile.

Amenintari si masuri de conservare
Distrugerea habitatelor umede, in zonele de cuibarit dar mai ales in cele situate pe traseul de migratie, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor in agricultura si deranjul determinat de activitatile umane sunt principalele pericole ce afecteaza specia. Reconstructia zonelor umede de pe traseul de migratie si realizarea de platforme atificiale pentru cuibarit sunt prioritare.

foto:Mihai Baciu