Gască de semănătură (Anser fabalis)

Content Image
Gască de semănătură este întâlnită lângă lacuri, râuri, mlaștini sau lunci, în tundra arctica sau pădurile taiga. Iernează pe terenuri agricole, mlaștini, pajiști din apropierea lacurilor. Este o gașcă maronie cu cap și gât puțîn mai întunecate, gât de culoare palidă și târtiță albă. Pene palide bretonate formează dungi albicioase în zona pieptului și pe laterale formează benzi albe. Picioarele și labele sunt portocaliu deschise și ciocul lung este de culoare neagră la bază și la vârf, cu o bandă portocalie pe mijloc. Lungimea corpului este de 71-89 cm, anvergură aripilor de 135-163 cm, iar greutatea medie a corpului este de 3400 g (masculul) și 2800 g (femela). Se hrănește cu iarbă, cereale, cartofi și alte culturi. Longevitatea maximă este de 22 de ani.

Cuibărește în regiunile scandinave și nordul Rusiei și iernează cu precădere în vestul, centrul și sud-estul Europei. Părăsește terenurile de cuibărit în prima decadă a lunii septembrie, începând călătoria de întoarcere în martie. Se hrănește prin păscut de obicei pe timpul nopții. Începe cuibăritul la vârsta de 3 ani. În timpul curtării, masculul înoată în fața femelei țînând ridicată partea din spate, etalându-și astfel târtița albă și ambii parteneri practică scufundatul capului.  Perechile rămân adeseori împreună pe viață și vor reutiliză același cuib de la an la an. Femela construiește cuibul – o movilă de vegetație nivelată – la nivelul solului și adeseori în apropierea apei. Perechile sunt, în mod normal, dispersate, cu toate că pot formă colonii detașate.

Populația europeană de iarnă este mare atingând peste 390.000 de indivizi și, în ciuda declinului din unele țări în perioada 1990-2000, populația speciei a crescut în alte zone și a rămas stabilă per total.
Cuibăritul începe în lunile mai-iunie. Femela clocește 4-6 ouă, a căror dimensiuni sunt de 84×56 mm, timp de 27-29 de zile. Puii sunt apărați de ambii părinți și dezvoltă penajul la 31-37 de zile după eclozare, dar rămân cu părinții până în primăvara următoare. Perechile îngrijesc o singură generație de pui pe an.

Declinul speciei este atribuit vânătorii, otrăvirii cu pesticide și pierderii habitatului specific prin drenarea zonelor umede, extracția turbei, poluarea cu petrol și defrișările. Că măsuri de conservare se impun interzicerea vânătorii și controlul braconajului, managementul nivelului apei din rezervoare, respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede și refacerea vegetației la un nivel ecologic optim.

foto: Mihai Baciu

Thumbnail

Articolul anterior
Pietrar de desert...

Thumbnail

Articolul următor
Înărița (...

WhatsApp Logo