Drepnea mare (Tachymarptis melba)

O drepnea mai specială, pătrunsă din sudul Europei odată cu influențele curenților calzi mediteraneeni care ajung uneori până în Oltenia. În limba noastră a primit numele de „mare” fiind o drepnea mai masivă, mai lungă, cu o anvergură a aripilor mai mare decât drepneaua neagră. În alte limbi a primit denumirea de drepnea „regală” tot datorită acestei caracteristici. În engleză, în germană și probabil și în alte limbi se numește drepnea ”alpină” – o denumire corectă ce face referire la habitatul ei tipic. E o drepnea a munților sudici înalți ai Europei, din Pirinei, Alpi până în Grecia, Turcia și mai departe spre Himalaya în Asia.

La noi are câteva pătrunderi, nu prea dese, în cheile stâncoase ale Carpaților. În sfârșit, în limba franceză se mai numește și drepnea „cu abdomenul alb”, o caracteristică vizibilă în zborul ei mereu înalt, lăsând la vedere doar partea inferioară. Acest caracter al pântecului alb este cel mai pregnant, cel al mărimii comparative cu drepneaua neagră e mai subtil.

Cu atât mai mult cu cât cele două specii nu zboară niciodată împreună că să poți să faci diferența. Deși zboară la înălțime foarte mare totuși se vede albul ce-i cuprinde nu numai burtă dar și gușă, având totuși un colier negru între cele două zone. Cu burtă așa albă ar semăna în zbor cu lastunul sau cu rândunică, totuși mărimea ei față de aceste păsări precum și formă aripilor nu te lasă să te înșeli. Aripile sunt deseori în viteză foarte curbate, că o secera, dealtfel cuvântul „drepnea” din limba română vine dintr-un cuvânt antic latin folosit pentru aceste păsări și provenind dintr-un nume al secerii. Aripile ei au o formă prelungă și îndoită că o secera.

Capul îl are mic cu un cioc larg ce-i permite să prindă insecte în zbor. Culoarea de deasupra se vede tot neagră, de fapt privită de-aproape e un gri închis.        Cuibărește și viețuiește în colonie. Cuibul și-l procura în fisurile pereților foarte înalți și aproape verticali de stanca și e important pentru ea că aceste chei stâncoase să fie străbătute de curenți calzi, să fie chei însorite, nu umbroase și reci. E o pasăre sudică, pretențioasă la condițiile de cuibărit, la abundență de hrană și deocamdată la noi se găsește în număr mic.         Că și cealaltă drepnea are piciorușele foarte scurte, care nu o ajută deloc pe sol în schimb o ajută perfect la prinderea pe pereții verticali de stanca. E o pasăre a dimensiunii verticale, privirea trebuie să-ți fie îndreptată cât mai sus cu putință pentru a o zări și admira în escapadele ei viforoase după insecte. Mereu în mișcare, mereu în zbor, oamenii de știință o studiază cu mirare crescândă. Ultimele experimente au certificat ceea ce până atunci erau doar observații și intuiții. Drepneaua mare poate să zboare și 6 luni la rând fără nicio staționare. Rămân încă multe semne de întrebare și anume cum și când doarme, cum reușește să plutească, să zboare noaptea la mari altitudini fără să permită curenților aleatori de aer s-o îndepărteze de locul sau de cuib și multe altele. Pare o adevărată minune a naturii, deși expresia această e aproape un pleonasm, natură însăși fiind o „minune” asupra căreia avem destul de puține și superficiale explicații. Drepneaua mare e o pasăre fidelă perechii ei pe viață și atașată de locul ei de cuibărit descoperit cu greu prin labirintul munților stâncoși. O pasăre strict migratoare, migrează departe, tocmai în sudul Africii și migrează devreme. Totuși în munții calzi ai Olteniei era încă prezența în prima săptămâna din septembrie, din păcate timpul nu mi-a permis să observ în ce dată exactă au dispărut spre țările calde.

foto: Mihai Baciu