Crestet cenusiu (Porzana parva)

Content Image

Crestetul cenușiu este o specie caracteristică zonelor umede, cu multă vegetație și în special stuf. Lungimea corpului este de 17 – 19 cm. Anvergură aripilor este cuprinsă între 34 – 40 cm. Adulții au înfățișare diferită. Masculul are corpul albastru – gri, iar femela gri – alburiu. Își face simțită prezența prin sunete care se aud de la distanță. Se hrănește cu insecte, larve, moluște, semințe ale plantelor acvatice.

Localizare și comportament
Este o specie prezența pe cea mai mare parte a continentului european, teritorială, monogamă, la care perechea se păstrează pe durata unui sezon de cuibărit. Duce o viață retrasă și este greu de observat, mai ales că este activă seară și noaptea. Cuibul este construit de către ambii parteneri, din frunze de stuf și fire de plante, în locuri greu accesibile și are formă de sfera. În serile de primăvară, se aud chemările repezite ale masculului. Iernează în Africa și Peninsula Arabiei.

Populație
Populația europeană a speciei este relativ mică și cuprinsă între 61.000 – 140.000 perechi. A crescut semnificativ între 1970 – 1990. Deși s-a menținut stabilă în cea mai mare parte a teritoriului european, în perioada 1990 – 2000 a înregistrat un declin în Ucraina ceea ce a determinat o descreștere a populației pe ansamblu. Cele mai mari efective sunt în Ucraina, Austria și Rusia.

Împerechere
Sosește din cartierele de iernare la sfârșitul lunii martie și început de aprilie.  Femela depune de obicei 7 – 9 ouă la sfârșitul lunii aprilie și început de mai, cu o dimensiune medie de 30,1 x 21,7 mm. Incubatia durează în medie 19 – 21 de zile, și este asigurată de ambii parteneri. Puii ies din ou cu un puf lung și negru iar ciocul e alb – gălbui. Puii își urmează părinții, care le asigura hrană și devin zburători la 25 – 29 de zile.

Amenințări și măsuri de conservare
Distrugerea și degradarea zonelor umede reprezintă principalele pericole ce afectează specia. Prin proiectul Wings Over Wetlands se urmărește refacerea unor zone umede situate pe traseul de migrație al speciei. Convenția păsărilor migratoare (Conservation of African-Eurasian Migratory Waterbirds) include și această specie.

Etimologie
Porzana – nume ital. al crestetilor
parva –us, -um, lat. – mic

foto: Mihai Baciu

Thumbnail

Articolul anterior
Pitulice...

Thumbnail

Articolul următor
Corcodel de iarnă...

WhatsApp Logo