Corbul comun (Corvus corax), de asemenea cunoscut sub numele de Corbul nordic, este o pasăre cântătoare mare, în întregime neagră. Găsit în întreaga emisferă nordică, este cea mai întâlnită dintre toate ciorile. Există cel puțin opt subspecii ale corbului. Este una dintre cele mai mari două ciori, alături de Corbul Thick-Billed, și este probabil cea mai grea pasăre cântătoare.La maturitate corbul comun are între 56 și 69 cm în lungime, cu greutăți înregistrate variind de la 0,69–1,63 kg. Corbul comun de obicei trăiește aproximativ de la 10 la 15 ani în sălbăticie, cu toate că unele exemplare au fost înregistrate cu durata de viață de până la 40 de ani. Păsările tinere pot călători în stoluri, dar mai târziu vor avea propriul teritoriu.
Corbul comun a coexistat cu oamenii de sute de ani iar în unele zone au fost atat de numeroși încât s-a considerat un organism daunător.O parte din succesul său a fost datorită dietei de omnivor; corbii sunt extrem de versatili și oportuniști în găsirea surselor de hrană, mâncând insecte,cereale,fructe,animale mici și mâncare putredă sau de la gunoi.
Unele fapte remarcabile de rezolvare a problemelor au fost observate la unele specii, care să conducă la convingerea că este extrem de inteligent. De-a lungul secolelor, a fost un animal din mitologia folclorică, din artă, literatură și în multe culturi indigene, inclusiv în cele din Scandinavia, Irlanda și Țara Galilor, Bhutan, coasta de nord-vest a Americii de Nord, și Siberia și nord-est Asia, corbul comun a fost venerat ca o figură spirituală sau zeu.
Cele mai apropiate rude ale corbului comun sunt corbul cu gât maro (C.ruficollis) și cioara bălțată(C.albus ) din Africa, și corbul chihuahuan (C.cryptoleucus) din sud-vestul Americii de Nord.În timp ce unele autorități au recunoscut mai multe 11 subspecii,altele recunosc doar opt:
În afara dimensiunii sale mai mari,corbul comun diferă de verii săi, ciorile, prin un cioc mai mare și mai greu, și o pană în formă de coadă. Vocabularul său este foarte vast și complex. În zbor penele produc un sunet scârțâitor care a fost asemănat cu un foșnet de mătase.
Corbul comun deobicei călătorește în perechi, deși păsările tinere călătoresc în stoluri.În general, corbii sunt certăreți dar, au demonstrat că sunt extrem de devotați familiilor lor.
Unii corbi cuibăresc pe lângă șosele pentru a consuma vertebratele călcate de mașini.Alții iși construiesc cuiburile în preajma deșeurilor, pentru a se hrâni cu mâncare stricată și aruncată de om. Acest mod de hrănire a apărut de cand corbii s-au înmulțit și au ajuns să trăiască în orașe.
Cuibul corbului este mare și construit fie în vârful unor copaci bătrâni, fie pe stânci cât mai greu accesibile. Este realizat din mai multe straturi de crengi împletite, acoperite apoi cu nămol, apoi cu păr, lână și alte materiale moi. Talentul de constructor, amplitudinea ecologică și inteligența corbului determină o serie de variații în tipologia construirii cuiburilor
Strigătul său tipic este „corr-corr”, cel puțin în România (a nu se confunda cu „cra-cra” al ciorilor).
Deasemenea sunt printre singurele specii ce-și pot face singure jucării. Au fost văzute exemplare rupând crengi pentru a se juca cu semenii lor
În întreaga emisferă nordică și de-a lungul istoriei umane, corbul comun a fost un simbol puternic și un subiect popular de mitologie și folclor.
Corbii baltimori ai Ligii Naționale de Fotball au avut un corb numit „Poe” ca mascotă oficială.
În România, printre multele legende legate de corbi, se poate aminti legenda legată de Corvinești.
foto: Mihai Baciu