Ciuf de pădure (Asio otus)

Content Image

Ciuful de pădure, denumit științific Asio Otus, este o pasăre de mărime mijlocie care atinge până la 35 de centimetri în lungime. Din cauza celor două smocuri pe care le are în dotare, formate din pene, această pasăre mai este denumită și bufniță cu urechi. Ciuful de pădure este mult mai frecvent întâlnit față de celelalte exemplare din familia să. Are ochi de culoare galben portocaliu și întâlnirea cu ea marchează un moment profund datorită răcelii din privire. Penele sale sunt pestrițe și au culori de la galben, cenușiu, până la negru sau alb, iar aripile sale sunt lungi de până la 95 de centimetri, greutatea corpului sau ajungând și până la 330 de grame. Deși numele sau ar indică faptul că trăiește numai în păduri, ciuful de pădure trăiește și în zone cu mult stuf sau în diverse pâlcuri ce sunt izolate de anumiți copaci și cu siguranță o mai putem observă și prin parcuri în interiorul orașelor.

Poate fi întâlnită în mai toate zonele țării deoarece este o pasăre incredibil de adaptabilă.

Preferințe la mod de hrănire

Ciuful de pădure vanaeaza mai mult noaptea și desigur printre consumabilele ei preferate se găsesc șoarecii pe care îi prinde pe întuneric. El își localizează pradă mai mult după zgomotul pe care această îl face și mai apoi după formă pe care o vede. Păsările din această specie mănâncă pe „nemestecate”, având în vedere că la maturitate prind aproximativ șase șoareci în timpul nopțîi și îi înghit fără să fărâmițeze, deci întregi. Ciuful de pădure se dovedește a fi o pasăre foarte utilă pentru oameni deoarece ea se hrănește mai mult cu rozătoare care dăunează gospodăriilor oamenilor cât și recoltelor acestora. Astfel poate și să îi facă un mare serviciu omului, reușind cu măiestrie să țînă controlată populația rozătoarelor mici care invadează zonele. Astfel unde veți ști că sunt multe colonii de șoareci sau șobolani, acolo cu siguranță veți întâlni și multe exemplare din această specie.

Mod de înmulțire

Ciuful de pădure se înmulțește în general pe timpul primăverii. Femela din această specie depune ouăle, cam aproximativ opt la număr, iar luna să preferată pentru a face acest lucru este luna aprilie. Este o pasăre inteligență, având în vedere faptul că nu își pierde timpul construind un cuib al sau. Mai degrabă ocupă cuibuirile deja construie ale altor păsări precum cotofenele sau ciorile. Puii ies din ou la aproximativ 30 de zile de la depunere, însă nu ies toți odată, ei eclozeaza cam la un interval de o zi sau două. Din acest motiv se va putea observă cu ochiul liber care a ieșit primul de sub coajă deoarece cresc foarte repede iar diferența acelor zile este clar vizibilă la mărimea lor încă din primele zile de viață. Oamenii au creat multe superstiții ce vizează familia întreagă de păsări ale acestei specii și în special a Ciufului de Pădure, conform cărora „cântecul” acesteia care se aseamănă cu un bocet sau cu un vaiet prevestește moartea cuiva din casă în cazul în care cânta în apropierea unei locuințe. Din acest motiv omul a început să vâneze aceste zburătoare, uitând totodată și cât sunt de folositoare. Însă lucrurile nu au stat tot timpul așa, deoarece înainte în folclorul românesc se spunea că prezența unei astfel de păsări era una prolifică. Nu era deloc hulita și alungată de către oameni ci dimpotrivă, era văzută că și un bun mesager al pădurilor dese, prevestitoare că va distruge răul ce atacă recoltele oamenilor, ajungând să fie chiar apreciată.

Deși Ciuful de pădure nu este o specie periclitată, fiind pe cale de dispariție, pasărea se înmulțește tot mai puțîn din cauza defrișărilor puternice de păduri și din cauza locuințelor umane tot mai mult construite în zonele lor de habitat. Din aceste motive au devenit o specie protejată prin lege a cărei vânat este interzis. Această pasăre, așa cum am precizat, se adaptează foarte ușor la spațîi și clime noi, neavând probleme de acomodare în cadrul altor țări. Ea mai poate fi întâlnită și în Canada de Sud, în Africa cu precădere, în Madagascar sau chiar în părțile centrale din Statele Unite ale Americii. Un habitat frumos pentru ciuful de pădure este și taigaua boreală. Este însă întâlnită și în zone ale Asiei, în toată Europa, unde își găsește cuiburi atât în păduri cât și în câmpii, deși nu se aventurează prea mult în zonele păduroase.

Ciudățenii ale ciufului de pădure

Elementul definitoriu al acestei păsări – urechile din pene, diferă că și mărime între ele, dat fiind că una are jumătatea din mărimea celeilalte și este situată mai sus pe cap. Se spune că această poziționare ajută ciuful de pădure să audă tridimensional, motiv pentru care este și un bun vânător de noapte. O altă trăsătură definitorie este aceea că poate să vadă chiar ce se întâmplă în spatele sau având în vedere că poate să-și întoarcă capul mult în stânga și dreapta. Un alt lucru ciudat la această zburătoare este faptul că își schimbă culoarea în funcție de stare, în funcție de posibilii adversari pe care îi poate avea sau în funcție de mediul ce o înconjoară. Este practic un cameleon înaripat.

foto: Mihai Baciu

Thumbnail

Articolul anterior
Erete de stuf...

Thumbnail

Articolul următor
Bătăuș...

WhatsApp Logo